Înțelepți privind tacticile diavolilor

David Wilkerson (1931-2011)

Știm din Scriptură că furtunile și încercările mari le vin tuturor celor care au predat cu adevărat totul lui Hristos: „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” (Psalmul 34:19). Mai mult decât atât, pe măsură ce tânjești după Domnul – dacă ești hotărât să-L cauți cu toată inima, punându-ți mintea și sufletul să asculte Cuvântul Său – vei fi în permanență o țintă de invidie a diavolului.

Cele mai grele dintre toate bătăliile spirituale au loc în mintea credinciosului. Mulți creștini se luptă împotriva unor gânduri apăsătoare, cuprinse de teamă, în contrast cu Hristos. Se luptă cu amintirile eșecurilor din trecut și ajung să se simtă nedemni de părtășia sau de binecuvântările lui Dumnezeu. Nu există întotdeauna răspunsuri pentru toate motivele pentru care suferă credincioșii, dar un lucru este sigur: satana este întotdeauna în spate.

Diavolul vrea să jefuiască sfinții lui Dumnezeu de odihna lor, de intimitatea lor, de speranța unui paradis cu Domnul – pe scurt, de toate lucrurile pe care le-a pierdut când a fost aruncat din cer. În momentul în care ai luat decizia de a fi dedicat în totalitate lui Isus și preocupările lui Dumnezeu au devenit preocupările tale, ai devenit o țintă a mâniei lui Satan.

Chiar dacă credința voastră ar putea fi slabă acum, satana nu va renunța la voi. El este hotărât să nu permită nicio șansă Duhului Sfânt să reaprindă acea flacără în voi. Din acest motiv, Pavel ne avertizează să nu ignorăm vicleșugurile diavolului: „ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi; căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11). Dacă ignorăm tactica inamicului, îi putem permite să câștige un punct de sprijin sau un avantaj asupra noastră.

Pavel scrie: „căci chiar satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii.” (11:14-15). Avertismentul lui Pavel aici este clar: satana folosește oamenii nelegiuiți ca mesageri ai mâniei și invidiei sale. Și, potrivit apostolului, acești oameni s-au infiltrat în biserică. Ați întâlnit vreodată astfel de oameni?

Adevărul este că vom fi cu toții într-o luptă până când vom muri sau până Isus se va întoarce pe pământ. Este posibil să ni se ofere perioade de liniște, dar atât timp cât suntem pe pământ, suntem angajați într-un război spiritual. Totuși, ni s-au dat arme puternice pentru doborârea întăriturilor (vezi 2 Corinteni 10:3-5). Am fost echipați cu arme pe care Satana nu le poate rezista: rugăciunea, postul și credința. Aleluia!